Cine a inventat de fapt țigara electronică? Scurt istoric

Actualizat: 12 octombrie 2026 · de Csorik Janos · Timp de citire: 14 min

Dacă întrebi pe cineva cine a inventat țigara electronică, răspunsul cel mai des auzit e „un farmacist chinez, în 2003”. E adevărat, dar e doar o parte din poveste. Ideea unui dispozitiv care să vaporizeze un lichid în loc să ardă tutun e cu aproape opt decenii mai veche și a trecut prin mai mulți inventatori, brevete uitate și produse care n-au ajuns niciodată în magazine. În acest articol parcurgem pe scurt istoria țigării electronice: de la un brevet din 1927, la invenția lui Hon Lik, la generațiile de aparate care au urmat și la regulile care le guvernează astăzi.

Ne-am bazat pe surse publice, listate la final. Acolo unde datele diferă între surse, am ales varianta documentată de brevete și de istoricul cel mai citat.

1927: Joseph Robinson și primul brevet

Primul nume care apare în istoria țigării electronice e al americanului Joseph Robinson. În 1927, el a depus o cerere de brevet pentru un vaporizator electric destinat inhalării unor compuși medicinali. Brevetul a fost acordat în 1930, dar dispozitivul nu a fost niciodată produs și vândut.^[1]

Robinson nu se gândea la tutun sau la nicotină, ci la un mod de a inhala substanțe încălzite electric, fără ardere. Principiul, încălzirea unui lichid cu o rezistență electrică, e însă exact cel pe care îl folosesc aparatele de azi. Ideea a apărut deci cu mult înainte ca tehnologia (bateriile mici, electronica) să o facă practică.

1963: Herbert A. Gilbert și „țigara fără fum”

Al doilea moment important vine în 1963, când americanul Herbert A. Gilbert depune o cerere de brevet pentru o „smokeless non-tobacco cigarette”, o țigară fără fum și fără tutun. Brevetul (US 3.200.819) a fost acordat în 1965.^[1][2] Dispozitivul lui Gilbert înlocuia tutunul aprins cu aer încălzit și umed, aromatizat, fără nicotină.

Gilbert a încercat să-și vândă ideea mai multor companii, dar nimeni nu a produs-o. Explicațiile sunt mai multe: fumatul era foarte răspândit și acceptat social, bateriile erau mari și grele, iar industria tutunului nu avea niciun interes să schimbe un produs care se vindea foarte bine. Multe istorii îl numesc totuși pe Gilbert „inventatorul conceptului” de țigară electronică.

Anii ’80: Favor, o țigară fără foc

În 1979, Phil Ray și Norman Jacobson încep dezvoltarea unui produs numit Favor, lansat în 1986 de compania Advanced Tobacco Products.^[1] Spre deosebire de aparatele de azi, Favor nu avea baterie și nu încălzea nimic: era un tub în care nicotina se evapora la temperatura camerei, iar utilizatorul o inhala ca dintr-o țigară. Produsul nu a avut succes și a dispărut de pe piață.

Totuși, Favor a lăsat ceva în urmă: unii autori consideră că termenul „vaping” vine din discuțiile despre acest produs. Indiferent de etimologie, ideea unui produs cu nicotină care să nu ardă tutun circula deja în anii ’80, cu aproape două decenii înainte ca tehnologia să o facă practică și accesibilă.

2003: Hon Lik și țigara electronică modernă

Momentul care a schimbat totul vine din China. Hon Lik, farmacist și fumător, a început să lucreze la ideea unui aparat care să livreze nicotină fără ardere. Primele lui încercări, din 2001, foloseau ultrasunete. În 2003 a brevetat un design care folosea o rezistență electrică pentru a vaporiza un lichid cu nicotină: designul pe care se bazează și aparatele de azi.^[1][3]

Potrivit mai multor surse, una dintre motivațiile lui Hon Lik a fost moartea tatălui său, mare fumător.^[3] Hon Lik lucra pentru o companie din Beijing numită Golden Dragon Holdings, care a susținut proiectul.

2004: Ruyan, prima țigară electronică vândută

În 2004, aparatul lui Hon Lik a ajuns pe piața din China. Compania pentru care lucra și-a schimbat ulterior numele în Ruyan, cuvânt care înseamnă aproximativ „ca fumatul”. În noiembrie 2007, Golden Dragon Holdings a înregistrat un brevet internațional și și-a luat oficial numele Ruyan.^[1][3]

Primele modele arătau ca niște țigări sau trabucuri lungi, erau scumpe pentru vremea lor și aveau trei părți: o baterie, un atomizor (rezistența) și un cartuș cu lichid. Bateria era mică, autonomia limitată, iar gustul departe de ce știm azi, dar pentru mulți fumători era prima alternativă reală. Dar principiul era deja cel modern.

În 2013, compania lui Hon Lik și-a vândut afacerea cu țigări electronice grupului Imperial Brands, pentru 75 de milioane de dolari.^[1]

De ce a durat atât până la un produs reușit?

Între brevetul lui Gilbert și aparatul lui Hon Lik au trecut aproape 40 de ani. Motivele sunt mai degrabă tehnice și economice decât lipsa ideilor:

• Bateriile. Bateriile litiu-ion mici și puternice au devenit accesibile abia în anii ’90 și 2000, odată cu telefoanele mobile. Fără ele, un aparat de buzunar care să încălzească o rezistență ore întregi era greu de construit.
• Electronica. Circuitele care controlează încălzirea, protejează bateria și detectează tragerea au devenit ieftine și mici tot atunci.
• Producția de masă. Fabricile din sudul Chinei, care produceau deja componente electronice, au putut face aparatele ieftin și repede.
• Contextul social. În anii ’60, fumatul era acceptat aproape peste tot; interesul pentru alternative a crescut abia odată cu restricțiile de fumat din anii 2000.

Cum funcționa o țigară electronică de primă generație

Primele aparate vândute în Europa aveau trei piese înșurubate una într-alta. Bateria, lungă și subțire, avea în vârf un LED. Atomizorul conținea o rezistență mică, iar cartușul era un tub cu un material spongios îmbibat în lichid. Tragerea activa un senzor de presiune, care pornea rezistența.

Problemele erau multe: cartușul se golea repede, gustul scădea de la un fum la altul, bateria ținea câteva ore, iar senzorul se strica dacă ajungea lichid pe el. Utilizatorii de atunci purtau adesea mai multe baterii și cartușe de rezervă. Comparația cu un pod de azi, cu 2000 mAh și cartuș mesh, arată cât de mult a evoluat tehnologia în mai puțin de două decenii.

2006–2007: sosirea în Europa și în SUA

Între 2006 și 2007, țigara electronică a ajuns pe piețele din Europa și din SUA.^[1]

Primele aparate vândute în Occident erau așa-numitele „cigalikes”: țigări electronice care imitau forma și mărimea unei țigări, unele chiar cu un LED portocaliu la vârf, care se aprindea la tragere. Erau simple, dar aveau baterii foarte mici și cartușe care se terminau repede.

În România, țigările electronice au început să se vândă la sfârșitul anilor 2000. Vapori.ro a fost fondat în mai 2009, când piața era la început și majoritatea clienților auzeau prima dată de un astfel de produs.

Generațiile de aparate

După 2007, țigara electronică a evoluat foarte repede. Istoricii industriei vorbesc de obicei despre patru generații:

Delimitarea nu e strictă: generațiile s-au suprapus, iar multe aparate de azi combină idei din mai multe.

Inovațiile care au contat

Cartomizorul (2007)

Frații Umer și Tariq Sheikh au inventat cartomizorul, o piesă care combina cartușul de lichid și rezistența.^[1] A simplificat mult folosirea: în loc de trei piese, două.

Modul „screwdriver” (2008)

Ted și Matt Rogers au construit un aparat mai mare, cu baterie mai puternică, din componente de lanternă: printre primele „moduri”, adică aparate modificate de utilizatori.^[1] De aici vine și numele de „mod”, păstrat până azi pentru bateriile mari, cu electronică.

eGo și clearomizorul (2009)

În 2009, Joyetech a lansat seria eGo, iar în același an a apărut clearomizorul, un rezervor transparent cu rezistență.^[1] Combinația eGo plus clearomizor a devenit standardul începătorilor ani de zile. Filetul eGo și încărcătorul cu filet se mai găsesc și azi la aparatele vechi.

Sub-ohm și reconstructibile (aprox. 2013–2015)

Pe la mijlocul anilor 2010 au apărut atomizoarele sub-ohm, cu rezistențe sub 1 Ω, și modurile cu putere de zeci de wați. Stilul de tragere direct în plămâni (DL) și norii mari au devenit populari. În paralel, atomizoarele reconstructibile (RTA, RDA) au permis utilizatorilor să-și construiască singuri rezistențele; vezi Atomizoare reconstructibile pentru începători.

Rezistențele mesh (aprox. 2018)

Plasele metalice au înlocuit treptat spiralele de sârmă, cu încălzire mai uniformă și aromă mai plină; detalii în Rezistența mesh vs. rezistența clasică.

După 2015: pod-urile și sărurile de nicotină

Ultima mare schimbare a venit odată cu pod-urile: aparate mici, cu cartușe care se fixează magnetic, adesea fără butoane, gândite pentru tragere MTL. Mulți le asociază cu lansarea Juul, în iunie 2015, în SUA.^[1] Pod-urile au readus în prim-plan stilul MTL, cel mai apropiat de țigară, și au popularizat lichidele cu săruri de nicotină, care se folosesc la tării mari; vezi Săruri de nicotină sau nicotină clasică?.

Astăzi, pod-urile domină piața începătorilor. Au evoluat mult față de primele modele: baterii de 1500–2600 mAh, încărcare rapidă USB-C, cartușe mesh, aer reglabil, moduri de putere, ecrane. Câteva exemple din magazin: Vaporesso XROS 6 Mini, Aspire Pixo Max, Uwell Caliburn G5 Koko.

Și lichidele au evoluat

Istoria aparatelor e doar jumătate din poveste. Primele lichide aveau puține arome, mai ales tutun și mentă, iar compoziția varia mult de la un producător la altul. Odată cu creșterea pieței au apărut producători specializați, gamele de arome s-au înmulțit, iar raportul PG/VG a devenit o alegere, nu o întâmplare: lichide mai fluide pentru aparatele mici, mai groase pentru cele de putere mare. Explicațiile complete sunt în Ce sunt PG și VG? Cum să le amesteci.

Au urmat shortfill-urile și aromele concentrate, pentru cine își face singur lichidul, apoi sărurile de nicotină, potrivite pentru pod-uri. Astăzi, în UE, fiecare lichid cu nicotină trebuie notificat înainte de vânzare și are pe etichetă lista de ingrediente, tăria și avertismentele obligatorii.

Aparatele de unică folosință

În ultimii ani au devenit populare aparatele de unică folosință: pre-umplute, pre-încărcate, aruncate după ce se termină lichidul. Sunt comode, dar produc multe deșeuri și costă mai mult pe termen lung. Mai multe țări europene au început să le interzică: Belgia, de la 1 ianuarie 2025, a fost prima din UE.^[4] Comparația cu aparatele reîncărcabile: Reîncărcabil sau de unică folosință?.

Reglementarea: de la vid legislativ la TPD

Primii ani ai țigării electronice au fost un vid legislativ: aparatele și lichidele se vindeau fără reguli specifice. În Uniunea Europeană, situația s-a schimbat odată cu Directiva 2014/40/UE (TPD), adoptată în 2014 și aplicată din mai 2016.^[5] Directiva a introdus reguli comune:

• concentrație maximă de nicotină de 20 mg/ml;
• flacoane de reumplere cu nicotină de cel mult 10 ml și rezervoare de cel mult 2 ml;
• notificarea produselor înainte de vânzare, etichetare și avertismente;
• ambalaje cu protecție pentru copii.

În România, regulile au fost preluate prin legislația națională privind produsele din tutun și produsele conexe. Detalii despre limitele de 2 ml și 10 ml în Regulile TPD: cartuș de 2 ml, flacon de 10 ml, iar despre taxe în De ce s-au scumpit lichidele.

Și în România?

Piața românească a urmat, cu o mică întârziere, evoluția europeană: primele cigalikes și eGo-uri la sfârșitul anilor 2000, explozia modurilor pe la mijlocul anilor 2010, apoi pod-urile și aparatele de unică folosință. Între timp, statul a introdus acciza pe lichide (din 2023 pentru cele cu nicotină, din 2024 și pentru cele fără), iar în 2026 un proiect de lege privind vapatul în spațiile închise a trecut de Senat; vezi Unde ai voie să vapezi?.

O poveste trăită din interior

Autorul acestui articol folosește țigări electronice din 2009 și a fondat Vapori.ro în același an. În primii ani, clienții cumpărau cigalikes și eGo-uri, iar lichidele erau puține și cu arome simple. Au urmat anii modurilor și ai norilor mari, când mulți clienți își construiau singuri rezistențele, apoi întoarcerea la aparatele mici și discrete. Pentru cei care au trăit această evoluție, istoria țigării electronice nu e doar o listă de brevete, ci o succesiune de aparate pe care le-au avut în buzunar.

Ce s-a păstrat de-a lungul timpului e principiul: o baterie, o rezistență care încălzește un lichid și un utilizator care caută o alternativă la țigara aprinsă. Ce s-a schimbat e aproape tot restul: autonomia, gustul, siguranța, reglementarea.

Deci, cine a inventat țigara electronică?

Răspunsul depinde de ce înseamnă „a inventa”:

Pe scurt, fiecare dintre ei are un loc în poveste. Cei mai mulți istorici îl consideră pe Hon Lik inventatorul țigării electronice moderne, pentru că el a creat primul aparat funcțional, cu nicotină, produs și vândut pe scară largă. Robinson și Gilbert au avut însă ideile care l-au precedat cu decenii.

Câteva curiozități

• Brevetul lui Gilbert descria un aparat fără nicotină, cu aer aromatizat: oarecum precursorul lichidelor fără nicotină de azi.
• Primele cigalikes aveau la vârf un LED care imita jarul țigării.
• Numele „mod” vine de la aparatele modificate de utilizatori la sfârșitul anilor 2000.
• Filetul 510, standardul atomizoarelor de azi, vine de la unul dintre primele modele de țigări electronice.
• Glosarul nostru explică acești termeni și mulți alții: Glosar țigări electronice.

Ce urmează?

Tendințele din ultimii ani sunt clare: aparate mai mici, cu baterie mai mare, încărcare mai rapidă și cartușe mai durabile; reguli mai stricte pentru aparatele de unică folosință și pentru locurile unde se poate vapa; taxe în creștere. Din februarie 2027, regulamentul european privind bateriile cere ca bateriile aparatelor portabile să poată fi scoase și înlocuite de utilizator, cu unele excepții, ceea ce ar putea schimba designul multor aparate.^[6] Fără să facem preziceri, e probabil ca aparatele reîncărcabile, cu cartușe sau rezistențe schimbabile, să rămână standardul.

Întrebări frecvente

Datele istorice sunt cele din sursele publice citate; unele detalii diferă ușor între surse.

Despre autor

Csorik Janos – fondator Vapori.ro

Folosește țigări electronice din 2009, a fondat Vapori.ro în mai 2009 și a gestionat peste 40.000 de comenzi. Scrie ghidurile din experiență directă și verifică specificațiile la producători. Află mai multe despre autor →

Produsele cu nicotină sunt destinate exclusiv persoanelor peste 18 ani. Nicotina creează dependență.

Ai intrebari? Contact