Istoria tutunului, de la începuturi până la țigara electronică

Actualizat: 17 octombrie 2026 · de Csorik Janos · Timp de citire: 9 min

Tutunul a călătorit mai mult decât aproape orice altă plantă: din ritualurile popoarelor din America, pe corăbiile lui Columb, la curțile regale ale Europei, în fabricile secolului XIX și, în final, în aparatele electronice de azi. Povestea lui spune multe despre comerț, putere, modă și tehnologie. Iată principalele momente, cu un capitol special despre tutunul în Țările Române.

Începuturile: tutunul în America

Tutunul este o plantă originară din cele două Americi. Popoarele de acolo îl cultivau și îl foloseau cu mult înainte de sosirea europenilor, mai ales în ritualuri religioase, ceremonii și întâlniri importante. Se fuma în pipe, se rula în frunze, se mesteca sau se prizat.

Una dintre cele mai vechi dovezi directe este un mic vas maya în care cercetătorii au identificat, în 2012, urme de tutun nears, datat în jurul anului 700 d.Hr.^[1] Pentru popoarele americane, tutunul nu era un obicei de zi cu zi, ci o plantă cu încărcătură spirituală.

1492: tutunul ajunge în Europa

Pe 12 octombrie 1492, când Cristofor Columb ajunge pe insula pe care o numește San Salvador, localnicii îi oferă, printre alte daruri, frunze uscate de tutun. Câteva săptămâni mai târziu, în Cuba, doi membri ai echipajului, Rodrigo de Jerez și Luis de Torres, îi văd pe localnici fumând. Rodrigo de Jerez este considerat primul european care a fumat.^[1]

Potrivit unei legende des repetate, întors în Spania, Jerez ar fi fost închis de Inchiziție pentru că „scotea fum pe nas”. Povestea e greu de verificat, dar arată cât de ciudat li se părea europenilor obiceiul la început.

Secolele XVI–XVII: de la leac la modă

În secolul XVI, tutunul a intrat în Europa mai întâi ca plantă medicinală. Medicul spaniol Nicolás Monardes publica în 1571 o carte în care îl prezenta drept leac pentru tot felul de boli, o idee care a fost abandonată de mult.^[1]

În jurul anului 1560, Jean Nicot, ambasadorul Franței la Lisabona, trimite planta la curtea franceză, unde regina Caterina de Medici o folosește sub formă de tutun de prizat. În onoarea lui, planta primește numele de Nicotiana, iar substanța izolată din ea, mult mai târziu, numele de „nicotină”.^[1]

În Anglia, Sir Walter Raleigh face pipa la modă la curtea reginei Elisabeta I. În 1612, colonistul John Rolfe începe cultivarea comercială a tutunului în Virginia, iar tutunul devine principala sursă de venit a coloniei. De aici începe marea industrie a tutunului american.

Regi, sultani și interdicții

Nu toată lumea a primit tutunul cu entuziasm. În 1604, regele Iacob I al Angliei publică pamfletul „A Counterblaste to Tobacco”, în care critică dur fumatul, și mărește taxa pe tutunul importat. În Imperiul Otoman, sultanul Murad al IV-lea interzice fumatul în 1633, cu pedepse foarte aspre. Și Biserica Catolică a emis, în secolul XVII, bule papale împotriva folosirii tutunului de către clerici.^[1]

Paradoxul a fost că, în paralel, statele au descoperit cât de mult pot câștiga din taxele pe tutun. Papa Alexandru al VII-lea concesiona monopolurile pe tutun încă din 1655.^[1] De-a lungul secolelor, tutunul a devenit una dintre cele mai importante surse de venit fiscal din Europa.

Tutunul în Țările Române

Tutunul a ajuns în spațiul românesc încă din secolul XVI, pe filiera otomană și central-europeană. Cea mai veche pipă de lut cunoscută din Țările Române a fost găsită la Cetatea de Scaun a Sucevei și datează din 1571, din vremea domnitorului Bogdan al IV-lea Lăpușneanu.^[2] În Transilvania s-au găsit fragmente de lulele de la începutul secolului XVII, inclusiv în jur de o sută lângă Oradea, din perioada otomană.^[2]

• 1621 – senatorii din Mediaș interzic fumatul, cu amendă de cinci florini; cine nu putea plăti era închis.^[2]
• Secolul XVII – tutunul se cultivă și se comercializează în Țara Românească și Moldova; apar taxe precum „tutunăritul”.^[2]
• Secolul XVIII – în epoca fanariotă, luleaua, ciubucul și narghileaua devin simboluri de statut. Domnitorul Nicolae Mavrocordat scrie un „Discurs împotriva tutunului”, publicat în 1786.^[2]
• 1846 – începe construcția fabricii de tutun din Timișoara, cea mai veche din România de azi; din 1871 produce și țigarete.^[4]

În secolul XX, producția de țigarete a fost concentrată în fabricile statului. Mărci precum Carpați sau Snagov au devenit parte din viața de zi cu zi a mai multor generații. După 1989, industria a fost privatizată, iar fabricile istorice, inclusiv cea din Timișoara, și-au încetat activitatea la începutul anilor 2000.^[4]

Secolul XIX: țigareta industrială

Până în secolul XIX, tutunul se fuma mai ales în pipă, ca trabuc sau se prizat. Țigareta, adică tutun mărunt rulat în hârtie, a existat mai demult, dar se făcea de mână și era scumpă. În 1828, doi cercetători de la Heidelberg, Posselt și Reimann, izolează nicotina ca substanță pură.

Momentul care schimbă totul vine în 1880–1881, când americanul James Bonsack, de doar 18 ani, inventează o mașină care rulează automat țigarete. În 1883–1884, industriașul James B. Duke cumpără drepturile și o pune în funcțiune în fabrica sa.^[1] O singură mașină producea cât zeci de muncitori, iar țigareta devine ieftină și accesibilă oricui.

Secolul XX: apogeul și schimbarea

Primele decenii ale secolului XX sunt epoca de aur a țigaretei. În Primul și al Doilea Război Mondial, țigările făceau parte din rațiile soldaților, iar publicitatea le asocia cu eleganța, cinematograful și libertatea. Până în 1910, în Europa erau înregistrate în jur de 20.000 de mărci de țigări.^[2]

A doua jumătate a secolului aduce schimbarea. Statele introduc avertismente obligatorii pe pachete (în SUA din 1965), restricții de publicitate și, mai târziu, interdicții de fumat în spațiile publice închise.^[1] În Uniunea Europeană, regulile pentru produsele din tutun sunt unificate prin directive, cea mai recentă fiind Directiva 2014/40/UE, cunoscută ca TPD.

Țigara electronică: o idee veche, o invenție nouă

Ideea unei „țigări fără fum” e mai veche decât pare. În 1963, americanul Herbert A. Gilbert a depus brevetul pentru o „țigară fără fum și fără tutun”, care încălzea un lichid aromat. Brevetul a fost acordat, dar invenția nu a fost niciodată produsă la scară comercială.^[3]

Țigara electronică modernă apare în 2003, când farmacistul chinez Hon Lik dezvoltă un aparat care vaporizează un lichid cu ajutorul unei baterii și al unui element de încălzire. Compania Ruyan lansează primele produse în China în 2004, iar în anii următori aparatele ajung în Europa și în SUA. În 2013, gigantul Imperial Tobacco cumpără drepturile de proprietate intelectuală ale lui Hon Lik pentru 75 de milioane de dolari.^[3]

De la primele modele în formă de țigară clasică, tehnologia a evoluat rapid: aparate cu rezervor, moduri cu putere reglabilă, iar apoi pod-urile, mici și simple, care domină piața azi. Povestea completă a invenției e în Cine a inventat țigara electronică.

Unde suntem azi

Astăzi, în România și în restul Uniunii Europene, țigările electronice și lichidele sunt reglementate de aceeași directivă TPD: cartușe de maximum 2 ml, flacoane de maximum 10 ml cu nicotină, concentrație de maximum 20 mg/ml și avertismente obligatorii pe ambalaje. Vânzarea este permisă doar adulților.

Formele de consum s-au diversificat: pe lângă țigări, există tutun încălzit, țigări electronice reîncărcabile, aparate de unică folosință și pouch-uri cu nicotină fără tutun. Despre diferențele dintre ele găsești ghiduri pe pagina noastră de ghiduri.

Cronologie pe scurt

Întrebări frecvente

Despre autor

Csorik Janos – fondator Vapori.ro

Folosește țigări electronice din 2009, a fondat Vapori.ro în mai 2009 și a gestionat peste 40.000 de comenzi. Scrie ghidurile din experiență directă și verifică specificațiile la producători. Află mai multe despre autor →

Produsele cu nicotină sunt destinate exclusiv persoanelor peste 18 ani. Nicotina creează dependență.

Ai intrebari? Contact